Capitala revoluției este cu mult diferită de ce apare în vederi, un oraș complex, fermecător în care evocările formidabilei puteri spaniole se îmbină cu elementele comuniste.
Cândva Perla Antilelor, orașul plin de bijuterii arhitecturale, este acum o scenă abandonată, un muzeu viu.
Palatele și conacele hispanice împodobesc străzile capitalei, iar alături de casele vopsite în culori vii (galben, verde sau portocaliu), dau farmecul tropical al orașului. Din loc în loc se văd evocări ale efervescentei perioade din anii '50, când Havana era un paradis al mafioților americani: Hotel Nacional și clădiri în stil neoclasic beaux arts.
Însă dincolo de aceste moșteniri ale istoriei, Havana este un oraș sărac, cu străzi pline de gropi și case obscure. Conacele somptuoase sunt sedii ale instituțiilor, în timp ce cubanezii stau în apartamente sau case mici, mobilate simplist. Bătrânii care apar în imaginile de pe internet, stand la marginea drumului și fumând trabuc, îmbrăcați în haine colorate, nu există. Cubanezii sunt prea săraci ca sa își permită un trabuc.
Muzica se aude peste tot, însă femeile îmbrăcate în costum tradițional vor fredona Hasta siempre comandante alături de tine numai pentru a obține câțiva pesos, altfel nu îți vor permite să le fotografiezi.
Orașul este dominat de Plaza de la Revolucion și imagini cu Che Guevara, însă la Havana nu prea se simte spiritul revoluției. Deși oamenii sunt nemulțumiți pentru că proiectele de modernizare urbană au fost demult abandonate, viața se desfășoară aici cu un calm aparte. Oamenii sunt veseli, gălăgioși și spontani. Nu își exprimă nemulțumirile cu orice preț și nici nu vorbesc acuzator despre lipsa de acțiune a autorităților.
Cu ocazia excursiei la Havana am cunoscut-o pe Jessica Baez, o tânără studentă care făcea practică în cadrul unei agenții de turism, ca ghid. Cu ajutorul ei am descoperit că oamenii din Cuba sunt fericiți cu viața pe care o au, nu știu cum este să trăiești altfel pentru că accesul la informație este destul de limitat, dar nici nu se luptă pentru mai multă libertate. Sunt bucuroși că regimul lui Raul Castro le permite să deschidă o afacere, să călătorească sau să dețină proprietăți private, și nu își irosesc timpul gândindu-se "cum ar fi dacă", ci se bucură de ce au.
Jessica visează să ajungă la Londra. Nu știe despre capitala Marii Britanii mai mult decât a învățat la școală, pentru că nu are acces la internet. In schimb noi credeam că știm totul despre Cuba de pe internet, însă realitatea s-a dovedit a fi complet diferită. Mă tot gândesc la asta pe drumul de întoarcere spre Varadero, și îi apreciez pe cubanezi pentru ca sunt fericiți cu ce au.
Așa este Cuba, de o complexitate uluitoare, un amalgam fascinant care te captivează, te îmbată cu aromele sale și te trezește la viață cu o realitate uneori tristă, pentru a te înveseli apoi cu ritmuri delicioase, în adierea caldă a brizei tropicale.
